Preabunule Părinte, Iisuse și Duhule Sfinte, Treime Preasfântă, Treime Binecuvântată, Stăpâne al Puterilor, Dumnezeul Părinților noștri, Tu ești Tatăl nostru …
vindecare
Acatistul Sfântului Efrem cel Nou pentru cei cuprinși de patima alcoolului, drogurilor sau alte dependențe
Condacul 1 Vestea mulțimii minunilor tale a ajuns și la noi, Preacuvioase Părinte Efrem, și toți cei care am fos …
Tristețea, cauze și vindecare – în viziunea Sfinților Părinți
Tristetea este ”o patimă aducătoare de stricăciune în suflet şi în trup” (Nichita Stihatul). Evagrie Ponticul spune despre această patimă …
Akedia, o patimă foarte subtilă
Akedia este o patimă descrisă în literatura duhovnicească ca amorţire şi vlăguire a sufletului, pe de o parte, iar pe …
Rugăciune puternică pentru tristețe, neliniște, depresie, apăsări sufletești
Păzește-mă, Doamne Dumnezeul meu, să nu intre gând rău în mintea mea. Să nu intre gând de tulburare pe poarta …
Rugăciune pentru cei care au avut o copilărie zbuciumată
Călăuzește-mă acum, Părinte, pe calea binecuvântată a iertării și a vindecării copilăriei mele. Fii Tu cu mine pe acest drum …
Rugăciune de invocare a ajutorului Tatălui ceresc – pentru sănătate
În timpul zilei, oricând poți, încearcă să spui de 40 de ori rugăciunea Tatăl nostru, de 20 de ori în …
Rugăciune puternică – pentru sănătate, protecție și îndepărtarea răului de orice fel – către Domnul nostru Iisus Hristos
Preabunule Iisuse, Tu ești Dumnezeul vieții și Tu poți să-mi dai puterea vie a însănătoșirii mele. Cercetează-mă cu dragoste și …
Acatistul Tămăduirii – o puternică rugăciune pentru redobândirea sănătății
Se citește cu multă luare aminte și cu multă stăruință atunci când se caută redobândirea sănătății ființei. Se aprind 3 …
Rugăciune către Domnul nostru Iisus Hristos pentru vindecarea unei persoane dragi. Rostită cu credință, mare putere are!
Preabunule Iisuse, Tu ești Dumnezeul vieții. Tu poți să-i dai acum plinătatea însănătoșirii lui … (numele). Cercetează-l/o cu dragoste și …
Rugăciuni pentru vindecarea de cancer – la icoana Maicii Domnului „Pantanassa”
Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. …
Rugăciunea Preasfinţitului Eremei către Sfântul Pantelimon (vindecătorul de boli)
O, Mare Mucenice şi Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi şi nu lăsa să rămână în noi bolile trupeşti …