Sfânta Tereza spunea: “A te ruga înseamnă a lua legătura cu Dumnezeu, ca prieten.”

De fapt, rugăciunea este o solie a speranței omului și se adresează Lui Dumnezeu, Lui Iisus Hristos, Măicuței Domnului, Sfinților, etc. și se face în perfectă stare de concentrare și cu profundă credință.

Ad

Studiind cu atenție Biblia, ni se relevă nu doar istoria poporului din Israel, ci și forța divină care tămăduiește atunci când este implorată. Exemplele sunt numeroase: vindecarea sterilității, a orbirii, a muțeniei, a ciumei, a dezechilibrului mental, a paraliziei, etc.

Se constată că vindecările săvârșite în Vechiul Testament s-au realizat prin puterea Divinității, lucrând însă prin aleșii Domnului.

Apogeul sacroterapiei s-a realizat prin cuvântul Lui Dumnezeu întruchipat în Iisus Hristos. Noul Testament este plin de minunile săvârșite de Mântuitorul nostru, ca Izvor Vindecător. Trebuie înțeles însă că tămăduirea propriu-zisă vine numai de la Dumnezeu.

Fazele unei rugăciuni sunt:

  • mulțumirea și recunoștința pentru toate cele primite
  • ruga spre iertarea păcatelor, cele cu voie și cele fără de voie, cele cu știință și cele fără știință, cele cu gândul, cu vorba și cu fapta
  • cererea de ajutor: curățirea inimii de orice patimă, boală, întinăciune, trufie, gânduri deșarte, duhuri necurate, etc., precum și puterea de smerenie, menținerea sănătății, vindecarea bolilor, alungarea suferințelor, etc.

În cartea sa, “Puterea numelui”, Kallistos Ware spune:

“În ortodoxie, ca și în multe alte tradiții, rugăciunea este în general de trei feluri – rugăciunea buzelor (sau vocală), rugăciunea intelectului (sau mentală, a minții) și rugăciunea inimii.”

Pentru un bolnav, căile duhovnicești de vindecare sunt:

  • credința puternică și de nezdruncinat în Dumnezeu
  • ruga cu toată ființa pentru a primi sprijinul Lui Dumnezeu.
Ad

Crucea este altarul cel mai sfânt din lume, iar semnul crucii este apărătorul ființei umane împotriva tuturor relelor.

Simbolurile semnului crucii sunt cele propovăduite de Sfinții Părinți:

  • mâna dreaptă amintește de puterea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos și șederea de-a dreapta Tatălui
  • mâna coborând de la frunte (de sus) ne arată coborârea Sa din ceruri
  • trecerea mâinii de la dreapta la stânga amintește izgonirea vrăjmașilor și arată că prin puterea Sa a biruit Domnul pe diavol, cel care stă la stânga, întunecat și lipsit de putere.
  • mișcarea verticală a crucii unește cerul cu pământul, iar cea orizontală îmbrățișează lumea.

 

Așa cum menționează și dr. Pavel Chirilă și dr. Mihai Valica, în cartea lor, “citirea Psaltirii este profilactică și tămăduitoare”.

 

În caz de boală, se recomandă a se citi Psalmii 3, 30, 50, 142.

 

Ilie Ecdicul spunea:

“Trupul se curățește prin post, iar sufletul prin milă și adevăr.”

 

Apa sfințită, anafura, tămâia, o casă sau o haină sfințită, flacăra unei candele, icoanele sunt elemente ale universului nostru cu o mare încărcătură de spiritualitate. Ele capătă putere prin credință, prin rugăciune și prin faptele noastre bune.

 

Ad

Doamne ajută tuturor!

 

LASA UN COMENTARIU:
Ad