
Păzește-mă, Doamne Dumnezeul meu, să nu intre gând rău în mintea mea. Să nu intre gând de tulburare pe poarta inimii mele.
Gând greu de nestăpânit să nu intre, Doamne, în casa inimii mele, a sufletului meu și a minții mele.
Oprește lucrarea cea rea, cea greu tulburătoare să-mi dărâme trupul de pe picioare. Să nu dărâme locașul inimii mele și nici să-mi facă sufletul o ruină fără sclipire de viață în el.
Păzește-mi, Doamne, bucuriile vieții, să nu se împrăștie sub ochii mei ca și praful în fața vântului. Păzește împlinirile vieții mele, să nu se clatine, să nu ajungă în țărână precum pulberea pământului.
Oprește, Doamne, neputința ce vrea să mă cuprindă și toate cele ale mele nu le lăsa să se aplece spre mormânt.
Tot ce a fost frumos în viața mea, ca apa parcă intră în pământ și fără urmă parcă totul piere. Ajută-mă, că numai Tu, Atotputernice, mai poți să mă aduni și iar să mă ridici din cele risipite ale mele.
Risipește-mi, Doamne, tristețea cea adâncă ce vrea să mă cuprindă. N-o lăsa, că e ca pânza de păianjen, ajută-mă să nu mă prindă, nici să mă lege precum păianjenul își leagă prada sa, fără să-i lase cale de scăpare. În lațul ei nu mă lăsa să pier nici să se risipească pacea sufletului meu. Lumina visurilor mele n-o lăsa să se topească în frica rece care vrea să mă atingă.
Ajută-mă, Doamne, Dumnezeule! Nu lăsa sufletul meu să se chinuie fără putere, fără să vadă cale de ieșire din amarul trăirilor sale, că iată nimic nu mai poate gusta cu bucurie pe acest Pământ. Ajută-mă, Părinte, să nu-mi pierd ultima putere, să nu-mi pierd ultima speranță, să nu-mi pierd calea de ieșire din temnița cea tristă, rece și amară în care este prins sufletul meu. Că totul pare a fi o rece gelatină, o apă tulbure și amară, o mlaștină tulburătoare, o lume care mă împresoară, o mână nevăzută ce mă prinde și mă ține și-mi ia orice putere și încet mă tot afundă.
Dă-mi, Doamne, înțelepciune, să nu mă zbat ca un nebun fără putere în locurile vlăguirii mele. Ajută-mă să nu mă învârt fără de rost în cercul vicios, în bucla logică a minții mele, acolo unde pas cu pas și pic cu pic se irosește viața mea într-un nonsens care îmi spulberă orice speranță. Ajută-mă să-mi regăsesc odihna cea firească a trupului, a ochilor, a minții și a sufletului meu.
Ajută-mă să nu mă sting în tulburarea ce face ca nimic să nu mai fie pentru mine cu rost pe acest Pământ, nici bucurie, nici trăire, nici rude, nici semeni, nici prieteni, nici apropiați, nici o valoare a trăirii, nici mângâiere, nici cale de ieșire, decât obsesia cea plină de frică și cutremur, ce cheamă în mintea și în ființa mea, puteri ce nu au nume și nici chip și-mi dau fiorii înspăimântători ce vor să-mi așeze totul în mormânt.
Ridică-mă, cu a Ta putere, din iadul suferinței la care nu-i mai văd hotarul. Pune, Doamne, lumina vieții Tale peste întunericul din mine. Apără-mă de puterile întunecate, care vor să mă țină rob în lumile lor. Nu mă lăsa pradă în lumea lor unde vor în fiecare clipă să pustiască toată viața mea. Te rog, Doamne, scoate-mă din mâhnirea mea și din lumea de durere. Vindecă rănile sufletului meu și dă-mi, Părinte, lumină și putere. Păzește-mă să nu fiu omorât de puteri care vor să mă țină rob în rătăcirea minții și în puterea fricilor mele.
Ridică-mă din suferință. Sfințește-mă de șapte ori. În sânul meu pune odihnă. Lumină pune în ochii mei și fii cu mine, Dumnezeul meu.
Că eu acum, în fața Ta pun toată neputința și toată durerea mea, toată întristarea și tot chinul sufletului meu. După puterea mea încerc să mai aud cât pot, măcar o șoaptă vie și glasul Tău și pasul Tău încerc să-l văd și să-l ascult și să-l urmez cu tot ce a mai rămas cu vlagă în mine.
Cer ajutorul Tău! În veac să nu mă părăsești, chiar dacă eu Te-am părăsit de multe ori și rătăcesc departe acum de Tine, ajută-mă!
Ajutorul Tău este lumina și tăria pe care Tu cu atâta măiestrie ai pus-o în clipa zămislirii mele în mine.
Fii iar acum, aici, cu mine, îmbracă-mă în Tine și în puterea Ta.
Îți mulțumesc, Domnul și Dumnezeul meu!
Amin!