Doamne, Dumnezeul meu, ajută-mă să ies din lumea cea tulbure ce vrea să mă doboare, ajută-mă să ies din orice tulburare a sufletului meu.

Ad

Fii cu mine în cărarea vieții mele și nu lăsa să fiu robit și chinuit de griji ce nu le pot îndepărta de gândul meu și nici nu pot opri vâltoarea lor, că-mi iau pacea și liniștea firească a inimii și a sufletului meu. Oprește-le puterea și risipește umbra tulburării lor din mintea mea și dinăuntrul meu.

Atinge-mă cu a Ta pace și mă încununează cu a Ta Înțelepciune, ca nicio urmă de mânie să nu se poate naște în tainițele cele dinăuntrul meu și nici să se întoarcă vreodată cu mustrarea ei spre mine.

Păzește-mă de umbra supărărilor ce caută sufletul meu și nu le îngădui să vină asupra mea cu chipul lor cel trist, cu duhuri de muție, cu gând de răzbunare și de chin amar, ci fă să se oprească în stăvilarul glasului Tău sfânt, să nu mă poată atinge și nici să mă robească cu puterea urgiei lor.

Fie-Ți milă de mine, Doamne, când vezi cum stau nepriceput și neputincios în fața tulburării minții mele. Apleacă-Te spre mine cu a Ta iubire și putere mare și vindecă-mă, Doamne, de cele ascunse ale minții și ale inimii mele și de toate dorințele mele cele tulburătoare eliberează-mi Tu viața și sufletul. Că ele vor să mă doboare, să tulbure oasele mele și frică și cutremur greu vor să aducă asupra cugetului meu. Privește spre chemarea rugăciunii mele și dă odihnă cugetului meu.

Ad

Depărtează de la mine toată tulburarea, cu tot ce este slujitor supus al ei. Apără-mă, Doamne, de toți cei care aduc cuvinte fără de rost și sfat de tulburare și mâhnire înspre mine. Păzește, Tu, inima mea, de sfatul și lucrarea lor.

Pe tot omul și toată ființa ce este tulburătoare, Tu, Doamne, ține-i cu puterea Ta, cât mai departe de fața mea și de locașurile vieții mele.

Auzi, Părinte, glasul meu chiar dacă strig din mijlocul furtunii, și ajută-mă să ies la limanul liniștii și al odihnei mele. Să nu lași gândul meu să fugă după dumnezei străini și să aștepte al lor cuvânt sau să nădăjduiască în ajutorul lor, că Tu ești Dumnezeul meu, Cel care ai putere să mă scoți din legăturile robiei și prin sfatul și Cuvântul Tău să călăuzești viața mea.

Păzește-mă de dorințele inimii mele și ajută-mă să pot discerne ce e bine de ce e rău, ajută-mă să nu mă risipesc în lumea tulburării mele.

Ajută-mă să pot lăsa povara neîmpăcării mele și toate cele rău ținute în inima și în mintea mea. Cunoscute fă-mi mie trăirile cele pașnice ale vieţii mele. Sfințește-mă de șapte ori. Dă-mi pacea inimii și bucuria vieții mele.

Apără-mă de tot ce nu e de la Tine. Apără-mă de tot ce e rău și tulburător. Că Tu ești bucuria vieții și liniștea inimii mele, Domnul meu și Dumnezeul meu cel bun și blând.

Îți mulțumesc, Doamne!

Ad

Amin!

LASA UN COMENTARIU:
Ad