O, bucurie sfântă!
O, bucurie, desfătare și pregustare a Raiului!
O, bucurie ce prevestești dulceața cea negrăită!
Pe Tine Te doresc, pe Tine Te caut și pe Tine dobândindu-Te zălog, aici pe Pământ, fie să Te cunosc și în Ceruri, acolo unde se aude glasul necontenit al celor ce Te cinstesc și acolo unde este plăcerea nespusă a celor ce văd negrăita frumusețe a chipului Lui Dumnezeu!
Bucurie! Cuvânt drag, cuvânt mult dorit, cuvânt ce ai putința de a mișca sufletele oamenilor, cuvânt ce cauți veselie, ce însemni bucurie curată, desfătare și plăcere dumnezeiască!
Bucurie! Cu ce cuvinte aș putea descrie simțământul pe care mi-l deștepți în inimă?
Cu ce penel să-Ți zugrăvesc chipul și în ce fel aș putea arăta tainica Ta însușire?
Nicio putere în mine nu poate fi descoperi taina Ta: niciun glas nu are puterea de a vorbi despre lucrarea Ta ce rămâne tainică și ascunsă în ungherele cele mai adânci ale inimii, arătându-se doar sufletului și făcându-l să tresară de o negrăită mângâiere.
Bucuria îmbată sufletul ca o băutură divină și se face desfătare a sa mult dorită. Bucuria face ca limba celui ce se umple de ea să fie mai dulce ca mierea. Ea face să răsune în inimă cânturi pe care buzele sunt neputincioase a le cânta. Inima vorbește și buzele tac și se slujește în chip tainic ceea ce este mai presus de fire.
Amin!