Vino, Viaţa cea fericită şi veşnică şi Dreapta cea atotţiitoare, întru tot Sfinte şi de viaţă Făcătorule şi Ziditorule Duhule, Cel ce eşti ca stăpânire de aceeaşi cinste cu a Tatălui şi a Fiului, Cărora în trei ipostaze deopotrivă Le este vrednicia, dumnezeirea, unirea gândirii şi conglăsuirea spre Unul.

Ad

Vino, Doamne al meu, pe care Te-a dorit şi Te doreşte ticălosul meu suflet. Vino, Cel ce Tu Însuţi Te-ai făcut dorinţă întru mine şi m-ai făcut să Te doresc pe Tine, Cel cu totul neapropiat.

Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava. Vino, suflarea mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu.

Fă-te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare, Dumnezeu cel peste toate.

Ad

Fă-Te mie toate întru toate hrană negrăită şi cu totul necheltuită, care de-a pururea se varsă pe buzele sufletului meu şi curge ca un izvor în inima mea, îmbrăcăminte care strălucește şi cu totul arde pe demoni, curăţire care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi, pe care venirea Ta le dăruieşte celor către care vine.

Fă-Te mie. Doamne, lumină neînserată şi soare neapus, în tot locul strălucindu-mă pe mine. Cela ce nu Te întorci dinspre nimeni, ca să nu ne acoperim cu întunericul păcatelor noastre, nevrând a veni către Tine.

Depărtează de la mine, Doamne, toată înălțarea cea pierzătoare şi îmi dă mie înţelepţirea desăvârşită a ochilor. Pune limbii mele frâu, arată
urechile mele bine supuse sfintelor Tale porunci, dă-mi răbdare întru scârbe, înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru scârbe, înţelepţeşte şi întărește inima întru îndelungă răbdare, întru milostivire, în dragoste, întru smerită cugetare, în pace către sine şi către toţi, întru întoarcere de la lenevirea şi trândăvia dracilor, întru care ca întru nişte dulceţi m-am desfătat.

Dă-mi mie desluşire lămurită întru gânduri, pe care anume se cuvine mai mult a le alege. Dă-mi mie să cunosc meșteşugurile diavolului şi să mă lepăd de ele şi de el şi cu totul să-mi tai voia mea şi să las cele ale mele întru purtarea Ta de grijă şi de acolo să nădăjduiesc folosul.

Căci la Tine este viaţa mea, lumina mea, mântuirea mea şi pe Tine bine Te cuvântez şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început slobozitorului Tău Părinte şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fire cu Tine al Lui Fiu, întotdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

 

Ad

Amin!

LASA UN COMENTARIU:
Ad