
Stăpâne Dumnezeule al tuturor, Părinte Preabunule, Cel ce de-a pururea ești și dăinuiești, Cel cu desăvârșire fără de început mai înainte de toți vecii și care tot veșnică ai ființa, nici începând, nici încetând.
Cel ce cu fiinţa eşti întru totul neînţeles, cu mărimea necuprins şi cu bunătatea nemărginit. Adâncul cel izvorător şi negrăit al puterii şi al înţelepciunii.
Pe Tine Te binecuvântez pentru că ai căutat cu milă și îndurare spre ticăloșia mea și m-ai izbăvit de tina și de noroiul lumii acesteia rele și deșarte și de cursele cele dintru dânsa, multe și felurite, ale vicleanului stăpânitor al întunericului veacului acestuia.
Pe Tine Te binecuvântez, Doamne, pentru că ai minunat spre mine, păcătosul, milele Tale și întru toate preaiubitor de oameni Te-ai făcut mie, hrănitor şi ocârmuitor, păzitor şi sprijinitor, scăpare, mântuitor şi purtător de grijă al sufletului şi al trupului.
Pe Tine bine Te cuvântez, Doamne, pentru că ai arătat spre mine, nevrednicul, multa şi nemărginita Ta iubire de oameni. Căci
deşi în fiecare zi, prin lenevirea mea, mă vând diavolului, Tu mă păzeşti şi mă mântuieşti şi din cursele lui mă scoţi.
Pe Tine bine Te cuvântez, Doamne, pentru că mi-ai dăruit tăria pocăinţei pentru păcatele mele şi mi-ai arătat nenumărate pricini de întoarcere de la răutatea mea.
Pe Tine bine Te cuvântez, Doamne, că neputincios fiind, întăreşti slăbiciunea mea şi nu mă laşi cu totul să cad, şi îndată îmi întinzi de sus mână de ajutor şi către Tine mă întorci.
Ce-Ţi voi răsplăti Ţie, Stăpâne preabunule, pentru toate bunătăţile pe care le-ai făcut şi le faci cu mine, păcătosul?
Ce mulţumire îţi voi aduce eu Ţie?
Aşadar, din zi şi până în noapte, ca o rândunea voi glăsui şi ca o privighetoare voi striga şi nu voi înceta să Te binecuvântez în toate zilele
vieţii mele pe Tine, făcătorul şi de bine dătătorul si purtătorul meu de grijă, deși eu, Doamne, nu sunt vrednic să grăiesc către Tine, pentru că sunt foarte păcătos.
Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, pentru că îndelung mi-ai răbdat greşelile şi până acum nemuncit m-ai lăsat.
Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, pentru că nu voieşti moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu.
Căci eu sunt vrednic să pătimesc multe şi să fiu lepădat de la Faţa Ta, Doamne, însă iubirea Ta de oameni cea nepomenitoare de rău îndelung a răbdat pentru mine.
Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, deşi nu sunt vrednic a mulţumi îndeajuns pentru nepomenirea Ta de rău.
Miluieşte-mă, Doamne, îndreaptă calea sufletului meu şi calea vieţii mele spre voia Ta şi mă ocârmuieşte precum ştie milostivirea Ta.
Pentru mulţimea îndurărilor Tale, fă-mă desăvârşit spre tot lucrul bun al bunei plăcerii Tale şi aşa mă slobozeşte din ticălosul meu trup.
Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeule şi Ţie slavă şi mulţumire şi închinăciune înălţăm, împreună şi Unuia Născut
Fiului Tău şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!