Se spune că, odată, un om a fost acuzat pe nedrept, de o faptă pe care n-o făcuse.

Ad

Pentru a scăpa de pedeapsă, cineva trebuia să depună mărturie că omul este nevinovat. Și s-a dus el la cei trei prieteni pe care-i avea şi i-a rugat ca, a doua zi, să meargă împreună cu el la judecător şi să-l ajute șă scape de pedeapsa ce îl aștepta.

A doua zi, cel dintâi prieten s-a scuzat că nu mai poate veni. Cel de-al doilea l-a urmat până la uşa tribunalului, însă acolo s-a răzgândit şi a făcut cale întoarsă. Cel de-al treilea prieten, pe care omul contase cel mai puțin, a intrat, a depus mărturie şi l-a salvat, redându-i astfel libertatea.

Ad

La fel se întâmplă cu fiecare dintre noi. Cei trei prieteni pe care îi avem în viaţă şi care ar putea vorbi despre noi, aşa cum suntem cu adevărat, sunt realizările noastre, rudele (apropiații) şi toate faptele bune pe care le-am făcut.

Când murim, însă, realizările noastre, fie ele cât de mari, rămân aici, fără să ne fie de folos. Rudele (apropiații) ne urmează până la groapă, dar rămân şi ele tot aici, în lumea aceasta. Doar faptele noastre bune sunt cele care ne urmează şi dincolo de moarte, arătându-I Lui Dumnezeu adevărul despre sufletul nostru. De aceea, valoarea unui om este dată de faptele bune pe care le-a făcut în viață.

”Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putința de a face bine.” – Sfântul Grigorie de Nazianz

Ad

 

LASA UN COMENTARIU:
Ad