
A iubi este însăşi Legea vieţii, este una dintre cele mai sublime acţiuni pe care o poate realiza o fiinţă umană. Iubirea poate însoți toate celelalte acte fundamentale ale noastre.
Dacă învăţăm cu iubire și cu bucurie, memorăm şi înţelegem mult mai uşor.
Dacă ascultăm cu iubire, auzim mai mult şi mai bine.
Dacă vorbim cu dragoste, cuvintele noastre capătă o forţă neînchipuit de mare.
Dacă adormim cu dragostea în suflet, somnul nostru va fi odihnitor şi profund ca cel al unui copil.
Dacă gândim atunci când suntem plini de iubire, gândurile noastre vor căpăta profunzime şi strălucire. Gândurile care se clădesc prin iubire vor fi mai luminoase decât razele soarelui. Toate acestea şi multe altele apar atunci când iubirea este prezentă în fiinţa noastră.
A iubi înseamnă a trăi viaţa celuilalt. Să uiţi de tine şi să te dăruieşti întru totul, fără a aştepta vreodată ceva în schimb, aceasta este adevărata iubire, care te înalţă şi te purifică de tot ce este murdar și urât în lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Când facem loc iubirii în sufletul nostru, practic Îi facem loc Lui Dumnezeu Însuşi. Pentru ca iubirea Sa să poată intra în noi, ego-ul trebuie să plece. Dacă intră ego-ul, iubirea pleacă. Dacă pleacă ego-ul, intră iubirea. Un om egoist nu va putea să iubească. Ego-ul şi iubirea se exclud reciproc, tot aşa cum finitul nu se poate compara cu infinitul, tot aşa cum întunericul nu poate fi acolo unde este lumina.
Cei mai mulţi oameni se plâng de faptul că nu sunt iubiţi. Mulţi spun:
”L-am iubit pe acel om din toată inima, iar el nu mi-a răspuns niciodată la fel”.
Dar dacă l-ai iubit cu adevărat, de ce suferi că el nu te-a iubit? Nu ştii oare că iubirea adevărată nu aşteaptă NICIODATĂ, dar absolut niciodată, NIMIC în schimb? Ea este fericită doar că se poate manifesta, că se poate dărui. Atât timp cât suferi din cauza iubirii înseamnă că încă nu ai cunoscut iubirea adevărată. Dacă Dumnezeu ar condiţiona iubirea Sa de dragostea noastră pentru El, ne-am prăbuşi cu toţii într-o clipă…
Iubirea înseamnă dăruire totală, înseamnă uitare de sine. Şi aşa cum se întâmplă în lumea spirituală, plină de paradoxuri, abia atunci când vom uita de sine vom începe să ne reamintim de cel de lângă noi.
Atât timp cât tu ceri ceva în schimbul iubirii tale, înseamnă că nu ţi-ai depăşit ego-ul. Cum poate să încapă nelimitatul în ceva limitat?
Atât timp cât suntem egoiști, iubirea noastră nu este, de fapt, iubire. Este doar ceva ce seamănă cu iubirea, dar nu iubire. Poate fi atracţie fizică, milă, respect, nevoia de a proteja sau de a fi protejat, frica de singurătate, dar nu este iubire. Pe toate acestea noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decât reflexe limitate ale iubirii nelimitate.
Să învăţăm să iubim cu adevărat, fără a cere vreodată ceva în schimbul iubirii noastre. Ba dimpotrivă, să ne bucurăm că ni se permite să ne manifestăm iubirea. Par nebuneşti aceste cuvinte astăzi, când o asemenea iubire este aproape de negăsit. Dar atât timp cât cineva o mai pomeneşte şi îşi doreşte din toată inima să o manifeste, mai există o speranţă ca ea să renască.
Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din necunoaștere, din plictiseală sau din ignoranţă. Iubiţi-vă aşa cum sunteţi, dacă doriţi să vă transformaţi.
Nu aşteptaţi să vă transformaţi pentru a ajunge să vă iubiţi, pentru că nimic nu poate fi transformat în bine în lipsa iubirii.
”Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, dar cum să-ţi iubeşti aproapele când tu nu te iubeşti pe tine însuţi? Aşa cum te îngrijeşti de propria viaţă, îngrijeşte-te de viaţa tuturor şi atunci viaţa ta va căpăta o dimensiune sublimă.
Mulţi sunt de acord cu faptul că iubirea adevărată este absolut minunată şi se întreabă cum să facă să ajungă la ea. Dar iubirea pură este deja în noi, nu există nicio reţetă magică.
Dăruirea de sine, sacrificiul total, rugăciunea şi graţia divină ne vor conduce cu siguranţă acolo unde dorim, dar trebuie să ne dorim asta din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul nostru.
Cristian Țurcanu, Arta de a trăi